Credem că este cunoscut de către cei mai mulți dintre noi faptul că orașul Bologna găzduiește cea mai veche universitate din spațiul occidental, Universitatea Bologna. Dat fiind acest fapt, orașul este locuit de un număr foarte mare de studenți, fapt ce îi oferă un aspect extrem de cosmopolit. În anul 2000, orașul Bologna a fost desemnat capitala europeană a culturii. Bologna nu este doar un important centru cultural, ci este bine dezvoltat și în ceea ce reprezintă segmentul agricol, industrial, financiar și de transport. Toate acestea fac ca Bologna să fie unul dintre cele mai bogate orașe ale Italiei, locuitorii săi bucurându-se de un nivel de trai foarte ridicat.
Primele vestigii ale existenței umane pe cuprinsul Bolognei datează din mileniul al III-lea î.Hr. La sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr. pe locul în care astăzi se desfășoară orașul modern era amplasat orașul Felsina. În anul 196 î. Hr., Bologna era o colonie romană. În anii 727-728 î.Hr. orașul Bologna a fost capturat de către lombarzi. În anul 774 î.Hr. orașul era ocupat de trupele francilor și devenit unul dintre cele mai prospera orașe ale imperiului. În anul 1088, în oraș era fondată Universitatea din Bologna, care se crede că este cea mai veche universitate din lume. Printre cei mai de seamă studenți ai Universității din Bologna s-au numărat și Dante, Boccaccio și Petrarca. La sfârșitul secolului al XIII-lea, orașul Bologna s-a confruntat cu o perioadă de instabilitate politică, atunci când cele mai influente familii de nobili au luptat pentru a-și impune controlul asupra orașului. La jumătatea secolului al XIV-lea, orașul Bologna număra în jur de 40.000-50.000 de locuitori, însă după ce s-a confruntat cu moartea neagră (ciuma), populația sa avea să fie decimată, orașul ajungând să numere în jur de 20.000-25.000 de locuitori. Între anii 1506-1796, Bologna s-a aflat sub stăpânire papală, perioadă în care în oraș s-au construit numeroase biserici și așezăminte religioase. În acestă perioadă, orașul număra nu mai puțin de 96 de mănăstiri, mai multe decât orice alt oraș italian. Între secolele XVI-XVII, Bologna avea să se confrunte cu un declin sever, în acest sens un rol important avându-l diversele epidemii. Prin urmare, populația orașului era redusă de la 72.000 de locuitori la doar 47.000 locuitori. În ciuda bombardamentelor suferire în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, orașul Bologna se bucură și astăzi de un centru istoric extrem de bine conservat, care se întinde pe o suprafață de 142 hectare și este al doilea cel mai întins centru istoric din Europa. Aici, turiștii vor putea admira o multitudine de edificii medievale, renascentiste și baroce. O dovadă a moștenirii romane a orașului sunt străzile sale principale, Strada Maggiore, Rizzoli, Ugo Bassi și San Felici. Zidurile romane au fost înlocuite în Evul Mediu cu un sistem de fortificații înalt. Ruinele acestui sistem de fortificații pot fi admirate până în prezent. În perioada sa de glorie, orașul Bologna număra nu mai puțin de 180 de turnuri defensive, însă doar 20 s-au păstrat până în zilele noastre. Cele mai faimoase turnuri de pe cuprinsul orașului Bologna sunt turnurile Asinelli și Garisenda, care prin formele lor iconice au devenit adevărate simboluri ale orașului. Peisajul urban este înfrumusețat și de prezența porticelor sale elegante și extinse. În total, pe cuprinsul său există 38 de kilometri de portice. Portico di San Luca este probabil cel mai lung portic din lume. Acesta asigură legătura între Porta Saragozza și Sanctuarul Madonei di San Luca.
Turiștii care vor alege să viziteze orașul Bologna vor putea vizita și Basilica San
Petronio. Lăcașul de cult este dedicat sfântului Petroniu, ocrotitorul orașului.
Construcția basilicii a debutat în anul 1390, cu toate acestea fațada sa
principală nu este finalizată nici astăzi. Lăcașul de cult a fost proiectat de către
arhitectul italian Antonio di Vicenzo, are un aspect impunător,
măsoară 132 metri lungime, 66 metri lățime și 47 metri înălțime. Se crede că
este cea mai frumoasă biserică din Bologna. Impresionante sunt și sculpturile
de pe ușa principală a lăcașului de cult. Sculpturile reprezintă scene din Vechiul
Testament, diverse scene din Noul Testament, pe Fecioara Maria cu Pruncul, pe
Sfântul Ambrozie și pe Sfântul Petronius. Basilica Sfântul Ștefan și sanctuarul
său sunt unele dintre cele mai vechi edificii religioase de pe cuprinsul
orașului Bologna. Se crede că acestea
datează din secolul VIII și că ar fi fost ridicate pe locul unui templu dedicat
zeiței Isis. Basilica Sfântul Dominic este un exemplu de arhitectură romanică.
Lacașul de cult datează din secolul al XIII-lea și păstrează rămășițele
pământești ale Sfântului Dominic. Este amplasat într-o piață pitorească,
pavată cu piatră, unde în trecut credincioșii
se adunau pentru a asculta predica. În ceea ce privește arhitectura sa,
lăcașul de cult este format dintr-un naos central, mai multe capele laterale,
un transept, un cor și o absidă. La interior, lăcașul de cult este proiectat în
stil baroc. În rândul celor mai spectaculoase lăcașuri de cult medievale se
situează și Basilica Sfântul Francisc, Basilica Santa Maria dei Servi, Biserica
San Michele din Bosco și San Giacomo Maggiore.
Bologna este un oraș universitar, extrem de dezvoltat în ceea ce privește educația și cultura, dar și extraordinar de frumos. Pe cuprinsul său veți descoperi piețe însorite, turnuri de unde veți putea admira întreg orașul, portice cu sute de metri lungime, basilici spectaculoase care datează încă din Evul Mediu și străzi pietruite, perfecte pentru plimbări în doi. Fiind un oraș destul de mare și bine dezvoltat, pe cuprinsul său veți descoperi numeroase unități de cazare, diferite ca stil și număr de stele. Recomandarea noastră este să optați pentru unități de cazare situate în centrul sau în apropiere de centrul orașului, pentru ca astfel să puteți descoperi cu ușurință toate frumusețile acestui spectaculos oraș italian.
Citeste mai mult.Deși Bologna nu se situează neapărat în topul destinațiilor de vacanță preferate de către români, aceștia preferând mai mult Roma, Veneția sau Milano, noi am decis să vă prezentăm câteva motive pentru care orașul merită vizitat. Bologna este un oraș plin de viață, un oraș studențesc, aici funcționând cea mai veche universitate din Europa. Orașul Bologna este considerat un important centru artistic și cultural la nivel european. În anul 2000, orașul Bologna a fost desemnat Capitala Europeană a Culturii, iar în anul 2006 a fost numit de către UNESCO City of Music.
Citeste mai mult.