Oferte Cazare - Litoral Catania, Insula Sicilia, Italia la hoteluri cu piscina interioara ☀️ 2022

Sejur în Catania: Descoperiți o multitudine de atracții turistice

   În ceea ce privește denumirea orașului, se crede că primii locuitorii și-au denumit așezările în funcție de formele de relief. Astfel, cuvântul „catane” se traduce ca „răzătoare”, „cuțit de curățat”, sau ca „teren aspru”, „pământ denivelat”, „sol accidentat”. Denumirea sa este cât se poate de justificabilă, deoarece după erupțiile Vulcanului Etna, solul se reconstruia în  permanență. În jurul anului 263 î. Hr., orașul era numit Catina, care se traduce ca golfbazin sau vas. În anul 900, când orașul era parte componentă a Emiratului Siciliei, denumirea sa arabă era Balad al-fil și Madinat al-fil, tradus ca Țara Elefantului sau Orașul Elefantului. Denumirea sa face referire cel mai probabil la o veche sculptură din lavă, situată acum peste fântâna din Piața Duomo. Se crede că sculptura juca rol de talisman împotriva dușmanilor atât umani, cât și a pericolelor naturale. Într-o perioadă, orașul a fost numit și Qațăniyyah, care se traduce ca „plante leguminoase”. Se crede că orașul a fost numit astfel, deoarece în zonă se cultivau cantități însemnate de linte, fasole, mazăre și lupin. Un alt toponim arab atribuit orașului  Catania este Wadi Musa, care se traduce ca „Valea lui Moise”.

   Amplasarea la poalele Vulcanului Etna era pentru orașul  Catania atât un blestem, cât și o binecuvântare, deoarece erupțiile produceau pagube însemnate, însă, în același timp, cenușa vulcanică făcea ca solul să fie extrem de fertil. Prin urmare, locuitorii orașului se refugiau din calea lavei, însă nu părăseau zona definitiv. În decursul istoriei sale, orașul Catania s-a confruntat cu 17 erupții vulcanice. Orașul este străbătut de două râuri subterane: Amenamo și Longane.

  Simbolul orașului  Catania este reprezentat de Fontana dell´ Elefante. Fântana este amplasată în Piazza del Doumo și a fost construită între anii 1735-1737, de către arhitectul Giovanni Battista Vaccarini. Elementul său central este reprezentat de un elefant sculptat în bazalt. Elefantul este dispus pe un soclu de marmură albă. Elefantul poartă în spate un obelisc egiptean, care măsoară 3,66 metri înălțime și este decorat cu motive egiptene. În partea superioară a obeliscului, este dispus un glob, înconjurat de o coroană din frunze de palmier, care reprezintă martiriul, și o ramură de crin, care reprezintă puritatea. Peste glob este dispusă o tăbliță cu inscripția Minte sănătoasă și sinceră, pentru onoarea lui Dumnezeu și pentru eliberarea patriei sale. Fântâna se termină cu o cruce.

poza Sejur în Catania: Descoperiți o multitudine de atracții turistice
 

     Cele mai multe edificii istorice de pe cuprinsul orașului Catania sau fost distrusă de lava Vulcanului Etna. Cu toate acestea, turiștii vor putea vizita Teatrul Roman din oraș. Se crede că teatrul a fost construit în secolul al II-lea d. Hr. și are un aspect comun cu restul teatrelor antice. Scena teatrului roman din  Catania măsura 22 de metri pătrați, iar spectatorii puteau lua loc pe unul dintre cele 21 de rânduri de scaune, teatrul având o capacitate de 7000 de spectatori. Teatrul roman a fost utilizat până în secolele IV-V și a fost excavat în secolul al XIX-lea.

      În Catania, turiștii vor putea vizita și Biserica Santa Maria dell´Indirizzo și termele din spatele acesteia. Se pare că acestea datează din secolele III-IV d. Hr. și au fost utilizate până în perioada medievală târzie, când spațiile erau folosite pe post de magazii sau depozite.

poza Sejur în Catania: Descoperiți o multitudine de atracții turistice
 

     În topul celor mai spectaculoase clădiri de pe cuprinsul orașului Catania se situează și catedrala.  Lăcașul de cult este închinat Sfintei Agata, iar construcția sa inițială a fost ridicată între anii 1078-1093. Din cauza cutremurelor și a erupțiilor Vulcanului Etna, catedrala a fost reconstruită în repetate rânduri. Catedrala a luat forma actuală în anul 1711, când arhitectul Gian Battista Vaccarini i-a proiectat fațada barocă. Fațada sa este decorată cu coloane corintice, despre care se crede că au fost preluate de la Teatrul Roman din oraș. Ușa principală a catedralei prezintă 32 de plăci sculptate cu episoade din viața și martiriul Sfintei Agata, precum și cu steme papale și alte simboluri creștine. Cupola catedralei datează din 1802, iar clopotnița a fost construită în anul 1693, cântărește 7,5 tone și este a treia ca mărime din Italia.

   Turiștii vor fi cu siguranță fascinați să viziteze Biserica San Benedetto. Biserica este dedicată Sfântului Benedict de Nursia și a fost finalizată în anul 1334. Lăcașul de cult a fost distrus în timpul cutremurului din anul 1693, multe din călugărițele de aici pierzându-și viața. Biserica San Benedetto a fost reconstruită în intervalul 1708-1763. Mai apoi, biserica a fost avariată de bombardamentele din timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. Decorul interior al lăcașului de cult este absolut impresionant, lăcașul de cult prezentând numeroase fresce. Bolta și semicupola lăcașului de cult prezintă scene din Viața  Sfântului Benedict.

poza Sejur în Catania: Descoperiți o multitudine de atracții turistice
 

      În timpul sejurului în Catania, turiștii nu doar că vor putea vizita o mulțime de lăcașuri de cult, ci vor putea vizita și atracții turistice cu valoare istorică. În rândul acestor obiective turistice se situează și Castello Ursino (Castelul Ursului) sau Castello Svevo di Catania. Castelul datează din secolul al XIII-lea, din timpul domniei lui Frederic al II-lea. În cadrul acestui castel și-au avut reședința  Frederic al III-lea, precum și succesorii săi: Petru al II-lea, Ludovic de Sicilia și  Frederic al IV-lea. Odată cu apariția armelor de foc, castelul și-a pierdut din importanță dar a continuat să fie folosit pe post de închisoare. Castelul Ursului este unul dintre puținele edificii care au supraviețuit cutremurului din anul 1693, fiind într-o formă bună de conservare și astăzi și funcționând drept muzeu.

    Odată ajunși în  Catania, turiștii vor putea vizita și Palatul  Biscari. Acesta este un palat privat, situat pe Via Museo Biscari. Palatul a fost construit după cutremurul din anul 1693, de către prințul Ignazio Paterno Cestello. În secolul al XVIII-lea, palatului i-a fost dispus și un spațiu muzeal, unde au fost dispuse colecțiile arheologice și numismatice, care în prezent sunt expuse la Muzeul Civic Castelul Ursului. Interiorul castelului este decorat în stil rococo, cu fresce minuțios lucrate. Palatul cuprinde o sală de bal cu adevărat spectaculoasă. Sala are formă octogonală, este decorată cu oglinzi, stucuri și fresce, unele dintre acestea fiind realizate de către Matteo Desiderato și Sebastioano Lo Monaco.

poza Sejur în Catania: Descoperiți o multitudine de atracții turistice
 


Plaje din Catania și din împrejurimi

     Orașul Catania este situat pe coasta de est a Insulei Sicilia, la poalele Vulcanului Etna. Orașul are ieșire la Marea Ionică, bucurându-se de o coastă destul de întinsă, însă în ceea ce privește plajele nu am putea spune că excelează în vreun fel. 

Citeste mai mult.