Centrul istoric al orașului Florența este sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, însă întreg orașul adăpostește o mulțime de atracții turistice și piețe încărcate de romantism. Când te gândești la Florența prima dată îți vin în minte arta, arhitectura și nenumăratele sale muzee și galerii de artă. Pentru a avea dispoziția de a le descoperi pe toate acestea și pentru ca sejurul petrecut în Florența să fie o adevărată încântare, puteți opta pentru un hotel de 5 stele, care vă va oferi condiții dintre cele mai bune.
Hotel Relais Santa Croce este unul dintre cele mai bune hoteluri de pe cuprinsul orașului Florența. Hotelul este situat în apropiere de Bazilica Santa Croce și funcționează într-o clădire din secolul al XVIII-lea. Hotel Relais Santa Croce este unul dintre cele mai elegante și mai luxoase hoteluri din Florența. În designul său s-a folosit o combinație de elemente clasice și moderne. Camerele de pe cuprinsul său sunt decorate cu mobilier de epocă și țesături bogate, care, măcar pentru câteva zile, îi vor face pe oaspeți să se simtă precum niște principi. O parte din camere sunt dotate cu baie cu duș cu efect de ploaie, baie turcească și saună. Turiștii cazați aici se vor bucura de acces la internet WiFi pe tot cuprinsul hotelului, mâncăruri dintre cele mai simple și gustoase la restaurantul hotelului. De asemenea, hotelulul oferă și parcare, bar și camere pentru nefumători.
Dacă doriți ca pe timpul sejurului în Florența să vă cazați într-un hotel splendid, atunci Montebello Splendid Hotel este cea mai potrivită alegere. Unitatea de cazare funcționează într-o vilă cochetă care datează din secolul al XVIII-lea. Turiștii cazați aici se vor afla la doar câteva minute distanță de Ponte Vecchio și Galeria Uffizi. Camerele puse la dispoziția turiștilor sunt dotate cu TV cu ecran plat și băi cu marmură. În ceea ce privește facilitățile, Montebello Splendid Hotel dispune de parcare, camere pentru nefumători, centru fitness, bar și restaurant.
În topul celor mai apreciate hoteluri din Florența se numără și Hotel Bernini Palace. Acest hotel de 5 stele este amplasat într-o clădire din secolul al XV-lea, în apropiere de centrul istoric al orașului Florența. Designul interior al hotelului este absolut fascinant, fiind decorat cu mobilier de epocă și candelabre din marmură de murano. Toate camerele sunt dotate cu TV cu ecran plat, aer condiționat, minibar și WiFi. De pe terasa hotelului, turiștii se vor putea bucura de priveliști panoramice, iar la restaurantul vor putea alege dintre preparate autohtone și din bucătăria internațională.
Hotel The Westin Excelsior este un hotel de cinci stele, cu un aspect impozant, situat în Piața Ognissanti. Hotelul pune la dispoziția oaspeților săi camere și suite dintre cele mai elegante, dotate cu TV cu ecran plat și băi decorate cu marmură de Carrara. Timpul petrecut aici nu are cum să fie decât unul extrem de plăcut, din moment ce turiștii vor avea la dispoziție centru spa și wellness, parcare, camere pentru nefumători, restaurant și bar.
Turiștii care doresc să se bucure de o vacanță de neuitat în Florența pot avea în vedere Rocco Forte Hotel Savoy. Acest hotel este situat în inima orașului, astfel că turiștilor le va fi extrem de ușor să descopere toate atracțiile sale. Camerele sale sunt decorate modern, inspirându-se în stilul celor mai cunoscute case de modă italiene. Cele mai multe camere oferă vederi către oraș. Pe durata șederii aici, turiștii vor avea la dispoziție un bistrou, un centru fitness foarte bine echipat, parcare, WiFi, bar și camere pentru nefumători.