Sejur în Taormina - Perla Mării Mediterane
Orașul
modern Taormina este dispus pe ruinele unui oraș antic, astfel că, în timpul
sejurului, turiștii vor putea explora și zona orașului vechi și artefactele
arheologice de pe cuprinsul său. Pe o
stâncă abruptă din apropierea orașului Taormina este dispus un castel sarazin. Unul
dintre cele mai interesante obiective turistice este Teatrul Grecesc, care este
dispus în mijlocul unui peisaj fermecător. Teatrul este utilizat și astăzi
pentru diverse spectacole, așa cum este cazul Festivalului Internațional de Film.
În plus, atunci când cerul este senin, din zonele cele mai înalte ale teatrului
veți putea admira priveliști deosebit de frumoase asupra coastelor Calabriei. Teatrul
grec din Taorminaeste al doilea cel mai mare teatru de pe cuprinsul Siciliei.
Teatrul a suferit modificări în perioada romană, pentru a putea astfel găzdui
și luptele gladiatorilor. Atracțiile antice ale orașului Taormina nu se opresc
aici, deoarece vizitatorii săi vor putea admira și Porta Messina, intrarea
nordică a orașului, care acum mii de ani era înconjurată de fortificații. În topul celor mai populare atracții turistice
din stațiune putem include și Palazzo Corvaja, un edificiu în stil arab din
secolul al XV-lea, care, în prezent, găzduiește punctul de informare turistică
a orașului, precum și un muzeu dedicat folclorului local. În timp ce vă veți
plimba prin Piața IX Aprilie, puteți arunca o privire și asupra vechiului turn cu ceas, care datează din secolul al XII-lea. Nu puteți petrece un sejur în Taormina fără a vizita Duomo di San Nicola. Domul a fost construit în secolul al
XIII-lea, dar a suferit numeroase modificări pe parcursul secolelor XV, XVI și
XVIII. Datorită formei sale patrulatere, domul amintește de catedralele
normade. Impresionată este și Biserica Sf. Iosif, care datează de la sfârșitul
secolului al XVII-lea. Biserica are o arhitectură în stil baroc și este dispusă
în Piața IX Aprilie. În ceea ce privește lăcașurile de cult din Taormina,
remarcabilă este și Biserica San Pancrazio. Lăcașul de cult a fost construit pe
ruinele templului grecesc dedicat lui Jupiter Serapis și datează din a doua
jumătate a secolului al XVI-lea.
Orașul Taorminase mândrește și cu o serie de plaje fermecătoare, acoperite cu nisip
și scăldate de ape clare precum cristalul. Cele mai populare plaje din Taormina sunt plajele din Giardini Naxos și Mazzaro. Apa mării este deosebit de caldă și
prezintă o salinitate crescută, fapt ce o face potrivită pentru cure externe.
În timpul sejurului în Taormina, turiștii vor putea vizita și Insula Bella, o
insuliță situată la mică distanță de coasta orașului.
După o zi petrecută pe plajă, vă veți putea
bucura de shopping în atelierele de pe strada principală a orașului, unde se
comercializează tot felul de produse, de la ceramică la bijuterii, haine și
suveniruri. În cazul în care shoppingul nu se numără printre activitățile dumneavoastră
preferate, atunci vă puteți opri la unul din barurile din apropierea plajei,
unde vă puteți relaxa în compania băuturilor preferate. De altfel, pe cuprinsul
orașului Taormina veți descoperi o mulțime de restaurante care servesc
preparate pe bază de pește. Pe lângă pește, preparatele au la bază și alte
produse autohtone, precum vinetele, ricotta și măslinele. În ceea ce privește
cazarea, turiștii vor putea alege dintre hoteluri de diferite stele,
recomandările noastre sunt: Belmond Villa Sant'andrea, Grand Hotel Atlantis Bay, Grand Hotel Mazzaro' Sea, Grand Hotel Timeo, Hotel Nh Collection Taormina,
Unahotels Capotaormina, Hotel Baia Azzurra, Hotel Ipanema, Hotel Mediterranee, Hotel Sant Alphio Garden și altele.