Oferte Cazare - Litoral Palermo, Insula Sicilia, Italia la hoteluri de 5* stele ☀️ 2025

Cazare - Litoral Palermo la hoteluri de 5* stele 2025

Hotelurile de 5 stele din Palermo au un standard de calitate extrem de ridicat si ofera servicii si facilitati dintre cele mai exclusiviste. In plus, acestea functioneaza, de regula, in cladiri cu designuri extrem de atractive. Hotelurile de cinci stele sunt amplasate, de cele mai multe ori, in centrul orasului sau a statiunii, ceea ce inseamna ca oaspetii sai vor avea acces facil catre toate atractiile din zona. Camerele din cadrul hotelurilor de 5 stele sunt moderne, cu un aspect placut si sunt foarte bine dotate, pot cuprinde noptiere, lampi, dulapuri, birouri, cuiere, oglinzi, masuta de cafea, canapea sau fotolii, telefon, mini bar, televizor, articole de toaleta, uscator de par, papuci si halate. De asemenea, acestea au dimensiuni mai mari decat camerele hotelurilor de 4 si 3 stele din Palermo, masurand aproximativ 18 mp. Hotelul dispune de receptie cu program non-stop, personalul de la receptie fiind vorbitor de mai multe limbi straine, parcare privata, lift, aer conditionat, internet si altele. Hotelurile de 5 stele pot dispune de piscina exterioara sau interioara, sala de fitness, centre spa si wellness, salon de infrumusetare, camara de bagaje, spalatorie, curatatorie, restaurante, baruri, cafenele, cluburi si camere de relaxare. In plus, hotelurile de 5 stele din Palermo pot fi dotate si cu centre de afaceri si sali de evenimente.

Litoral Palermo la hoteluri de 5* stele 2025 face parte din regiunea Insula Sicilia din Italia.

Vezi hoteluri Palermo

Filtre Litoral Palermo la hoteluri de 5* stele 2025

Filtreaza hotelurile din Palermo pe baza numarului de stele:

Filtreaza hotelurile din Palermo pe baza tipului de masa:

Mai jos puteti gasi hoteluri de 5* stele in Palermo pentru anul 2025

Preturi pentru 2 adulti la
Grand Hotel Wagner incepand cu 1,075.00 €
Plecare 28 Iulie 2025, 7 nopti, Mic dejun

Preturile prezente pe aceasta pagina, referitoare la hotelurile din Palermo de 5* stele , sunt orientative, calculate pentru 2 persoane, pe baza prețurilor aplicate în ultimele 60 de zile. Pretul corect din acest moment este afisat in pagina de rezervare si este calculat in functie de ofertele si disponibilitatea curenta.

Palermo - un oraș impresionant, perfect pentru un sejur în doi

      Pe durata secolelor XII-XIII, Palermo a fost un centru cultural de primă importanță, pe cuprinsul său întâlnindu-se cultura arabă, iudaică și creștină. De altfel și în prezent, Palermo este capitala culturală, economică și turistică a Siciliei. Vizitatorii săi sunt atrași de istoria sa bogată, de cultura și arta sa, precum și de gastronomia delicioasă. Un alt punct forte al orașului îl reprezintă climatul mediteraneean subtropical, caracterizat de veri fierbinți, lungi și uscate. Palermo se mândrește cu peste 2500 de ore însorite pe durata unui an. În schimb, iernile sale sunt blânde și ploioase.  În timpul toamnei și al primăverii temperaturile sunt destul de ridicate, astfel că vă veți bucura de sejururi dintre cele mai plăcute. În anul 2017, orașul a fost vizitat de aproape 3 milioane de turiști, 1, 7 milioane dintre aceștia fiind turiști străini.

     Odată cu începutul dominației Casei de Anjou, orașul a început să decadă. În secolul al XVI-lea, Palermo se afla sub control spaniol, iar mai apoi sub controlul burbonilor de Napoli. Începând cu anul 1866, orașul este parte componentă a statului italian. În prezent, Palermo este un oraș modern, unde viața se desfășoară în ritm alert. Pe cuprinsul său, turiștii vor descoperi numeroase clădiri de secol XI și XII, la care se adaugă și o multitudine de magazine, piețe tradiționale, restaurante, cafenele și hoteluri pentru toate gusturile și bugetele. Printre hotelurile recomandate de către noi, amintim: Grand Hotel Villa Igiea, Grand Hotel Wagner, Ambasciatori Hotel Palermo, Cit Hotels Dea Palermo, Hotel Ai Cavalieri, Hotel Camplus Guest, Hotel Excelsior Hilton Palermo, Hotel Massimo Plaza și altele.

      Orașul Palermo este înconjurat de ziduri de apărare, multe dintre ele aflându-se și astăzi într-o stare foarte bună. Primul inel de ziduri înconjoară ceea ce se numește Paleopolis și Neapolis. În Evul Mediu, Palermo devenise neîncăpător, astfel încât a trebuit să fie extins. Până în secolul al XX-lea, pe cuprinsul orașului Palermo existau sute de teatre de operă, cunoscute drept megazzeni. În timpul sejurului în Palermo, turiștii vor avea ocazia de a vizita cel mai mare teatru italian, Teatrul Massimo. Teatrul a fost inaugurat în anul 1897 și este renumit datorită acusticei sale perfecte. De asemenea, turiștii vor putea vizita și Teatrul Politeama, situat în Piața Centrală Ruggero Settimo. Dacă Teatrul Massimo era dedicat în special aristocrației, Teatrul Politeama a fost construit pentru a găzduit spectacole populare. Construcția teatrului a început în anul 1867, teatrul fiind inaugurat la 7 iunie 1874, cu opera I Capuleti ei Montechhi.

poza Palermo - un oraș impresionant, perfect pentru un sejur în doi

       În topul celor mai importante atracții turistice de pe cuprinsul orașului Palermo se situează și Catedrala dedicată Fecioarei Maria. Lăcașul de cult este absolut grandios și este un adevărat creuzet arhitectonic, fapt ce se datorează deferitelor etape de construcție. Piatra de temelie a catedralei a fost pusă în anul 1185, construcția fiind finalizată abia în secolul al XVIII-lea. Lăcașul de cult găzduiește un tezaur impresionant, format din veșminte sacre din secolele XVI-XVIII, potire, precum și coroana bizantină a reginei Constanța de Aragon, soția lui Frederic al II-lea al Germaniei. Arhitectura orașului Palermo a fost puternic influențată de Biserica Romano-Catolică. Prin urmare, turiștii vor putea vizita o mulțime de catedrale și biserici. Capella Palatina datează din secolul al XII-lea și aparține de Palazzo dei Normanni. Capela a fost ridicată din dorința lui Roger al II-lea de Sicilia, în anul 1142, și este dispusă peste o veche capelă din anul 1080. Capela se face remarcată datorită mozaicurilor sale spectaculoase. Cele mai vechi mozaicuri sunt cele dispuse pe tavan, tambur și absidă. După cum am precizat încă din începuturile articolului nostru, pe cuprinsul orașului Palermo cultura europeană se contopește cu cea arabă. Astfel, turiștii vor putea vizita și clădiri de inspirație arabă, așa cum este cazul Bisericii San Giovanni dei Lebbrosi. Biserica datează din secolul al XI-lea, iar pe durata istoriei sale a aparținut unor diferite ordine, printre care și ordinului cavalerilor teutoni. 

poza Palermo - un oraș impresionant, perfect pentru un sejur în doi

           Un sejur în Palermo nu poate fi complet fără a vizita Palazzo dei Normanni. Aici și-au avut scaunul regii Siciliei, iar începând cu anul 1946, aici își are sediul Adunarea Regională a Siciliei.  Palatul este amplasat în cel mai înalt punct al vechiului oraș. Se crede că la baza palatului ar fi stat al-Qasr, un palat construit în secolul al IX-lea de către emirul de Palermo.  Urme ale existenței acestei clădiri pot fi observate la subsolul palatului actual. În anul 1072, după ce normanii au cucerit Sicilia, palatul a fost ales drept reședință regală. Noii conducători ai Insulei Sicilia au transformat palatul într-un spațiu multifuncțional, jucând atât rol rezidențial, cât și rol administrativ. Legătura între diferitele tipuri de clădiri era asigurată printr-un sistem de bolți, între corpurile de clădire fiind amplasate și o serie de grădini interioare.  În anul 1132, în timpul domniei lui Roger al II-lea, palatului i-a fost adăugată o capelă.

        Turiștii pasionați de istorie și nu numai vor putea vizita Muzeul Arheologic Regional Antonino Salinas. Muzeul deține una dintre cele mai importante colecții de artă punică și artă elenistică și numeroase artefacte din istoria Insulei Sicilia. Muzeul poartă numele unui reputat arheolog și numismatic originar din Palermo. Acesta a fost directorul muzeului între anii 1873-1914. 

         

poza Palermo - un oraș impresionant, perfect pentru un sejur în doi