Sejur în Roma, orașul etern
Legenda spune că orașul Roma a fost întemeiat de către gemenii Romulus și Remus, la 21 aprilie 753 î. Hr. Cercetările arheologice au condus la ideea conform căreia la baza dezvoltării orașului Roma au stat așezările pastorale din împrejurimile Forului Roman, care bineînțeles că în aceea perioadă nu exista. Orașul a fost întemeiat în secolul al VIII-lea, iar în scurt timp a devenit capitala Regatului Roman, a Republicii Romane, iar mai apoi a Imperiului Roman. Roma este capitala Italiei și numără în
jur de 2.550.000 locuitori, iar zona sa metropolitană este locuită de circa 4
milioane de locuitori. În anul 2017, Roma a fost al doisprezecelea cel mai
vizitat oraș din lume, 9,6 milioane de turiști călătorind pe cuprinsul său. Orașul Roma este situat pe malul fluviului
Tibru, în partea central-vestică a Italiei. Orașul Roma se mândrește cu o istorie milenară,
fiind capitala Republicii Romane, a
Imperiului Roman, iar mai apoi a statului
modern italian. În același timp, pe cuprinsul Romei își are reședința papa,
conducătorul suprem al Bisericii Catolice. Vaticanul este un stat liliputan,
având o suprafață de circa jumătate de kilometru pătrat.
Printre monumentale cele mai faimoase
de pe teritoriul Romei se situează Colosseumul și Columna lui Traian. Roma a avut șansa de a se regăsi printre
puținele orașe europene ce nu au fost afectate decât în mică măsură de
bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Este un oraș
cosmopolit și romantic, centrul său
istoric fiind înțesat de edificii istorice în stil renascentist și baroc. De
altfel, centrul istoric al orașului este inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Credem că este imposibil să călătoriți în Roma fără să vizitați Colosseumul. Construirea acestuia a debutat în
timpul domniei lui Vespasian, la început edificiul era numit Amfiteatrul Flavian,
deoarece Vespasian era acela care a pus bazele dinastiei Flavian. Colosseumul
avea menirea de a găzdui cele mai importante ceremonii ce se organizau la Roma, dar și celebrele lupte dintre gladiatori.
Colosseumul a fost ridicat în timp de zece ani, la construirea sa folosindu-se mii
de sclavi. Deși Vespasian își dorea ca prin ridicarea acestui edificiu grandios
să-i mulțumească pe locuitorii Romei și să impresioneze, trebuie precizat că
monumentul a fost finalizat abia în timpul domniei lui Titus, fiul lui Vespasian.
Colosseumul poate fi văzut ca o dovadă a măreției Romei, construcția având o
arhitectură exterioară și interioară spectaculoasă. Deoarece pe cuprinsul său
trebuiau să se desfășoare lupte de gladiatorii, arhitecții clădirii au
considerat important ca aceasta să aibă formă eliptică, astfel încât gladiatorii
să nu se poată retrage în colțuri în timpul luptelor. Astfel, spectatorii putea
vedea în permanență luptătorii. Colosseumul era prevăzut inițial cu trei etaje,
însă în anul 230, când a fost renovat, Marcus Aurelius a dispus adăugarea unui
nou etaj. Primele trei etaje ale edificiului roman numărau 80 de arcade, sprijinite pe
piloni. La construcția acestui edificiu care a rezistat mii de ani s-a folosit tuf,
o piatră calcaroasă, de origine vulcanică și cărămidă din argilă roșie, iar pe
post de adeziv s-a folosit cementium, un compus asemănător cu cimentul de
astăzi. La construirea interiorului s-a folosit marmură, travertine și lemn. Peste
podeaua din lemn se adăuga nisip, astfel încât sângele luptătorilor să fie
absorbit și să nu ajungă la partea
lemnoasă a pardoselii. În zona arenei au fost dispuse uși secrete, care permiteau
animalelor și gladiatorilor să intre în scenă prin surprindere. Spectatorii erau
așezați pe mai multe nivele, în funcție de importanța lor. Împăratul și
apropiații săi vizionau spectacolul din primul nivel, urmau apoi cetățenii
înstăriți ai Romei, iar pe ultimul etaj era dispusă plebea.
După cum am precizat și mai sus, printre
simbolurile orașului Roma se regăsește și Columna lui Traian. Columna nu doar
că este un monument de artă, ci este și un izvor istoric deosebit de important,
mai ales fiindcă cele mai multe izvoare scrise din aceea perioadă nu s-au
păstrat până în zilele noastre. Pe fusul care măsoară circa 40 metri sunt
înfățișate 123 de episoade istorice și 2500 de personaje, imaginea împăratului
Traian repetându-se de 60 de ori. Columna lui Traian nu a fost construită întâmplător,
ci este parte componentă a Forului lui Traian, inaugurat în anul 112, după victoriile
din războaiele cu dacii. Forul cuprindea și arcul de triumf, atrium, basilica
Ulpia, biblioteca Ulpia și Templul lui Traian. Singurul monument din for care
se mai păstrează și astăzi era Columna lui Traian. Columna este compusă din
patru părți: fundația, unde este depusă cenușa împăratului Traian, piedestalul,
coloana propriu-zisă și statuia împăratului Traian.
Nu credem că există turistic care să viziteze Roma și să rateze Fontana de
Trevi. Acesta este fără doar și poate una dintre cele mai popularizate și mai
splendide locuri de pe cuprinsul Romei. Există o legendă drăguță care spune că oricui
va arunca un bănuț în această fântână în timp ce își pune o dorință, dorința îi
va fi îndeplinită. De fapt, legenda inițială era alta. Se credea că apa din Fontana
de Trevi reprezenta apa, iar oricine arunca un bănuț în ea avea să revină la Roma. Fântâna este înconjurată de statui,
dar cea mai impunătoare este statuia lui Neptun, zeul mării, care stă în picioare
într-un car de luptă, în formă de scoică. Carul este tras de doi cai, unul fiind
supus, iar celălalt nărăvaș. Cei doi cai
simbolizează fluctuațiile mării. În stânga statuii lui Neptun este dispusă o
statuie ce simbolizează abundența, iar în dreapta tronează o statuie ce simbolizează
sănătatea. Fontana de Trevi este
spectaculoasă atât în timpul zile, cât și noaptea, când este iluminată. În
cazul în care vreți să realizați o fotografie în care să apăreți doar dumneavoastră
și fântâna, trebuie să vă înarmați cu multă răbdare, deoarece zona este
aglomerată mai tot timpul. La doar câțiva metri distanță de Fontana de Trevi,
turiștii vor descoperi Piazza di Spagna, un loc la fel de frumos și de instagramabil.
Piazza di Spagna este preferatul locuitorilor Romei, atunci când vine vorba de întâlniri
în aer liber și discuții relaxate între prieteni. Odată ajunși aici, veți putea
vizita și Biserica Trinita dei Monti. Lăcașul de cult este construit în stil
gotic, iar fațada renascentistă este absolut fermecătoare. Și interiorul lăcașului de cult merită a fi
vizitat, deoarece picturile cu siguranță vă vor captiva. În fața lăcașului de
cult este dispus un obelisc, care inițial era amplasat în Grădinile lui Sallus.